Corbul şi vulpea Fabulă de Jean de la Fontaine

                         Jupân corbul câştigase

                        Din negoţul ce-apucase

                        Un bun chilipir de caş,

                        Şi cu dânsu-n cioc se duse

                        P-un copac, unde se puse

                        Ca un om pe-al său sălaş.

 

                        Vulpea, ca o jupâneasă,

                        O cam şterge de p-acasă,

                        Şi ieşise la primblare;

                        Iar bunul miros ce are

                        D-ici, de colo o-ndreptă

                        Sub copac, şi-n sus cătă:

 

                        "Jupâne corb, plecăciune!

                        O, Doamne, ce frumuseţe!

                        Ce pasăre, ce minune,

                        Ce drag de pene măreţe!

                        Dar n-are glas; ce păcat!"

 

                        Corbul, îngâmfat în sine,

                        Nicidecum nu-i veni bine

                        Ca vulpea să-l socotească

                        De mut sau să mi-l vorbească

                        Că e prost i-al său cântat.

                        Lungi gâtul, căscă ciocul

                        Şi-ncepu a croncăi.

                        Caşul căzând, vulpea-aci,

                        Cântăreţul păţi jocul.

 

                        "Jupân corb, precum se vede,

                        Minte numai îţi lipseşte;

                        Şi fă bine de mă crede

                        Şi-nvaţă, te foloseşte:

                        Că de mult, foarte de mult,

                        Din punga celor ce-ascult

                        Linguşitorii trăiesc."