Despre vechii egipteni

De ce spunem "vechii egipteni"?

Vechii egipteni sunt numiţi aşa pentru că au trăit cu foarte mult timp în urmă, nu pentru că ar fi atins vârste foarte înaintate! Primii egipteni erau agricultori, în urmă cu vreo 8000 de ani.

În câteva mii de ani, Egiptul a devenit unul dintre cele mai puternice state ale lumii.

- Egiptul este, în cea mai mare parte, un deşert nisipos, unde nu creşte nimic. Vechii egipteni s-au stabilit pe malurile fluviului Nil, unde găseau din belşug apă pentru nevoile lor şi pentru culturile agricole.

- Unii dintre noi ne întrebăm dacă oamenii ne vor studia peste 5000 de ani? Ce vor crede despre actualul nostru mod de viaţă?

- De obicei, egiptenii construiau morminte pentru regii lor pe malul vestic al Nilului, acolo unde apune soarele. Ei credeau că, după moarte, regii mergeau să-l întâlnească pe zeul Soarelui.

- Vechii egipteni nu aveau cunoştinţă despre ţinuturile îndepărtate ale lumii. Ei au explorat însă zone din Asia şi Africa. Iar negustorii lor cumpărau lemn, aur, fildeş, mirodenii şi chiar maimuţe din ţările învecinate.

DICŢIONAR:

EGIPTEAN = Persoană care face parte din națiunea formată pe teritoriul Egiptului, constituind majoritatea populației Republicii Arabe Egipt.

DEŞERT = Regiune întinsă, nisipoasă, cu ploi puține, lipsită de vegetație și cu populație foarte rară.

FLUVIU = Apă curgătoare cu debit mare, care se varsă în mare sau în ocean.

FLUVIUL NIL = Fluviul Nil este situat pe continentul Africa. aRE O lungime de 6.671 km, fluviul Nil este al doilea fluviu ca marime din lume, urmat de Amazon cu 6.440 km.

Imparte:
Comentarii 0

Nu sunt comentarii.

CITESTE SI ALTE ARTICOLE DIN ENCICLOPEDIE

  • De ce au fost importante plantele preistorice?
    Aparita plantelor de uscat insemna ca exista destula mancare si pentru evolutia animalelor de uscat.Printre primele animale care s-au hranit cu plante au fost gazele mici si niste insecte precum colembolele. Toate animalele au nevoie de oxigen pentru a trai.Fiindca planetele energia Soarelui ca sa transforme dioxidul de carbon in
  • Ce animale le-au urmat dinozaurilor ?
    Fara dinozauri carnivori care sa le vaneze, tot mai multe tipuri noi de mamifere au inceput sa evolueze.Cele mai multe au fost animale de uscat, dar unele s-au ridicat in aer , iar altele au populat marile. Balenele sunt mamifere marine care au evoluat o data cu liliecii.Prima Balena cunoscuta Pakicetus , seamana mai mult cu o vidra decat cu o balenele de azi. A
  • Cand au aparut reptiele ?
    Reptilele au fost un grup nou de animale care au evoluat din amfibieni spre sfarsitul perioadei carbonifere.Reptile ca Hylonomus au fost primele patrupede care au trait in locuri uscate, unde exista putina apa. Reptiele au pielea uscata, solzoasa , si ouale lor nu se usca fiind protejate de un invelis din piele. Ouale d
  • Care animale aveau vele ?
    Animale precum Dimetrodon aveau pe spate o creasta ca o vela de corabie , care functioneaza probabil ca un panou solar , absorbit caldura de la soare. Reptiele iubesc soarele fiindca au sange rege nu-si pot incalzi sangele fara caldura lui.
  • Ce este Universul?
    Ce este Universul? Universul este întreaga lume şi tot ce este înafara ei. Universul cuprinde toate stelele şi planetele şi animalele, pe mine şi pe tine - totul. »